marți, 15 februarie 2011

Leul din Belfort

Leul din Belfort este situat în orașul Belfort, din regiunea Franche-Comté Franţa.
Este o sculptură monumentală a lui Frédéric Bartholdi din Colmar, renumit pentru Statuia Libertăţii din New York.
Leul a fost terminat în 1880 şi este în întregime din gresie roşie. Blocurile de gresie au fost sculptate individual și apoi mutate în cetatea Belfortului, pentru a fi asamblate. Lucrarea colosală, care domină peisajul local, este de 22 metri lungime şi 11 metri înălțime.
Din cauza locaţiei sale strategice, Belfort a suferit multe invazii. La cererea regelui Ludovic al XIV-lea, arhitectul militar Sébastien Le Prestre, Marchiz de Vauban (15 mai 1633 - 30 martie 1707), numit și Vauban, care a fost mareșal al Franței și cel mai important inginer militar din perioada sa, faimos pentru inovațiile aduse în domeniul construcției de fortificații, a fortificat și cetatea Belfortului.
Leul simbolizează rezistenţa eroică franceză în timpul asediului din Belfort, un lung asalt prusac care a durat 103 zile (din decembrie 1870 până în februarie 1871). Orașul a fost apărat, de atacul a 40.000 de prusaci, de numai 17.000 de oameni, (dintre care numai 3500 au fost militari), sub comanda colonelului Denfert-Rochereau.
Leul are o copie de dimensiuni reduse în centrul Place Denfert-Rochereau din Paris şi în Dorchester Square, Montreal , Quebec.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu